Orchestra simfonică

 

Orchestra simfonică a Filarmonicii “Ion Dumitrescu” s-a format pe suportul orchestrei de coarde “Concertino”, condusă de  defunctul profesor Aurel Popescu. Noul colectiv artistic a fost condus de regretatul maestru Teodor Costin între anii 1995 – 2000. Din 2000 până în prezent dirijorul permanent al acestui colectiv este Florin Totan.

Repertoriul foarte vast şi divers dovedeşte disponibilitatea excepţională a orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, care pe parcursul a peste 15 ani de cand a luat fiinţă, a prezentat publicului meloman:

  •  lucrări de anvergură: Integrala simfoniilor de Beethoven, Ceaikovski, Brahms, Mendelssohn – Bartholdy, Dvorak, Schubert, ș.a.;
  •  concerte instrumentale: Vivaldi, Telemann, Bach, Haendel, Mozart, Brahms, Prokofiev, Rachmaninov, Grieg, Liszt, Chopin, Haciaturian, Schumann, Saint – Saens, Sibelius, Sostakovich, Gershwin, Bartok, Bernstein, George Enescu, Ion Dumitrescu etc.

Orchestra simfonică prezintă anual lucrări în prima audiţie pentru publicul meloman, lărgind astfel aria repertorială  şi aducând un suflu nou,  proaspăt concertelor săptămânale.

Alături de Corala Academică „Euphonia”, cele două ansambluri ale Filarmonicii „Ion Dumitrescu” abordează numeroase capodopere  ale  muzicii vocal – simfonice prezentate atât pe scena vâlceană, cât şi pe alte scene din România şi din străinătate.

Prestigioasele colaborări cu dirijori si solişti de excepţie, au adus orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” numeroase invitaţii in spaţiul muzical european (Italia, Franţa, Belgia, Elveţia, Germania, etc).

Anual, orchestra simfonică şi corala academică „Euphonia” susţin concerte în aer liber în timpul sezonului estival, precum şi Concerte Extraordinare cu diferite ocazii şi sărbători anuale (septembrie – Sărbătoarea “Sf. Antim Ivireanul”, 27 noiembrie – Sărbătoarea Filarmonicii, decembrie  – Sărbătoarea Crăciunului şi Concert de Anul Nou, aprilie – mai Concert de Paşte, ş.a.)

Membrii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Ion Dumitrescu

  • Newsletter

    Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a primi lunar programul filarmonicii.

  • Contact

    Adresă: Calea lui Traian Nr. 138 B Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea

    Telefon/Fax: +40 350 80 30 36

    Agenția de bilete: + 40 350 80 09 49

    Email: office@filarmonica-valcea.ro