Fiind considerată una din cele mai prestigioase formații corale din România, Corul Euphonia a apărut în peisajul muzical în anul 1981 sub denumirea “Arutela” și la numai un an a primit titulatura “Euphonia”, sub care se va consacra şi va câştiga aprecierile publicului şi criticilor atât din Romania, cât şi al celor din străinatate. Fondator și dirijor al Corului a fost timp de peste 35 de ani profesorul Mihail Ștefănescu.
Corul Euphonia are o contribuție consistentă la viaţa culturală a municipiului Râmnicu Valcea, constituind în anul 1995 o veritabilă piatră de temelie în clădirea noului edificiu cultural – Filarmonica “Ion Dumitrescu”.
Repertoriul coralei numără peste 2000 de piese din creaţia românească şi universală, formaţia susţinând concerte corale a cappella şi concerte vocal – simfonice. Participând la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale, Corul Euphonia a obţinut numeroase distincţii, între care trebuie amintite: Marele Premiu la Festivalul Concurs “Ion Vidu” – Lugoj 1984, Festivalul Internaţional “Pecs” – Ungaria 1986, Marele Premiu la Festivalul Concurs “Ioan D. Chirescu” – Constanţa 1987, Marele Premiu al Festivalului Concurs “Iacob Mureșianu” – Blaj 1988, Marele Premiu la Festivalul Concurs “Ciprian Porumbescu” – Suceava 1988, Locul I la ediţiile din 1983, 1985, 1987 si 1989 la Festivalul Naţional Cântarea României etc.
De-a lungul timpului, Corul Euphonia a fost invitat să colaboreze cu mai multe orchestre simfonice profesioniste din ţară, între care amintim: Orchestrele Filarmonicilor din Piteşti, Bacău, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Sibiu ș.a.
A efectuat numeroase turnee în străinătate (Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Ungaria, Germania, Austria, etc.) şi a înregistrat mai multe cd-uri în România şi în studiourile BRAS D`OR. Până în noiembrie 2024 Corul Euphonia a fost pregătit de dirijorul Aurel Poenaru, împreună realizând mai multe concerte-spectacol, de la clasic la contemporan și chiar 2 musicall-uri de mare succes.Din 2010 până în noiembrie 2024 Corul Euphonia a fost pregătit de dirijorul Aurel Poenaru, împreună realizând numeroase concerte cu repertorii variate care au cuprins lucrări de la clasic la contemporan.
În prezent Corul se pregătește sub
îndrumarea dirijorului Marian Stroe.
DIRIJOR
Vioara I:
Vioara II:
Viola:
Violoncel:
Contrabas:
Flaut:
Oboi:
Clarinet:
Fagot:
Corn:
Trompeta:
Trombon:
Percuție:
Pian:
DIRIJOR COR
Sopran:
Alto:
Tenor:
Bariton/Bas: