Filarmonica vâlceană poartă numele marelui compozitor şi profesor Ion Dumitrescu* – personalitate marcantă a lumii muzicale naţionale, (vâlcean de origine), acest fapt contribuind, în mare măsură, la integrarea instituţiei în conștiinţa melomanilor vâlceni şi nu numai.
Fondată în 1995, sub egida Consiliului Județean Vâlcea, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” are din 1999 drept ordonator principal de credite Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea fiind o instituție de prestigiu care, de 27 de ani, oferă vâlcenilor și nu numai, o bogată activitate muzicală.
Situat pe valea Oltului, la poalele Carpaţilor, oraşul Râmnicu Vâlcea menționat ca „orașul domniei mele” de către Mircea cel Bătrân (prima atestare documentară la 20 mai 1388), de un pitoresc natural ce constituie o atracție turistică aparte, oferă o bogată spiritualitate şi o viaţă culturală activă. În acest peisaj cultural se remarcă Filarmonica “Ion Dumitrescu”, o instituţie emblema a municipiului, ce desfăşoară o stagiune permanentă, oferind melomanilor vâlceni, turiştilor și tuturor iubitorilor de muzică, satisfacţia unor concerte şi recitaluri de înaltă ţinută artistică.
De-a lungul anilor, de la înființare și până în prezent, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” a dobândit un statut de necontestat și a continuat să acumuleze în timp un palmares cultural prin promovarea constantă a tradiției interpretării creațiilor muzicale de valoare autentică, în conformitate cu exigențele specifice, în continuă creștere ale artei sunetelor.
Alături de celelalte instituții de cultură din oraș, Teatrul Anton Pann și Teatrul Municipal Ariel și de instituții similare din țară Filarmonica „Ion Dumitrescu” se constituie într-un etalon cultural de prestigiu pentru toate categoriile de public.
Activitatea bogată a filarmonicii este ilustrată de colaborările cu dirijori şi solişti din România şi din străinătate.
Încă de la înfiinţare, activitatea artistică este reprezentată de două formaţii valoroase: ORCHESTRA SIMFONICĂ şi CORUL EUPHONIA
Datorită existenţei celor două ansambluri artistice, cu peste 30 de colaboratori permanenţi, a fost posibilă abordarea unor repertorii vaste, atât simfonice, cât şi vocal-simfonice, de operă, coral – a cappella, etc.
În prezent, lucrările interpretate de artiştii Filarmonicii “Ion Dumitrescu” acoperă o perioadă istorică amplă: de la preclasic la contemporan, trecând prin toate stilurile de muzică simfonică, vocal-simfonică, operă, camerală, muzică cultă şi de divertisment, jazz simfonic, muzică de film.
Începând cu luna februarie 2022, în cadrul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a luat ființă New Phil Jazz Band – noua formație de jazz a instituției, alcătuită din membrii orchestrei dar și din colaboratori de marcă, formație înființată din dorința de a satisface cât mai multe exigențe muzicale.
Concertele orchestrei Filarmonicii „Ion Dumitrescu” au loc în fiecare luni seara, începând cu ora 19.00, în Sala „Lahovari” care are o capacitate de 306 locuri și se înscrie din punct de vedere acustic şi estetic printre primele din România. Prin intermediul radioteleviziunilor locale şi a posturilor de televiziune locale şi regionale, Filarmonica „Ion Dumitrescu” reuşeşte să capaciteze un număr din ce în ce mai mare de iubitori de muzică, intrând în conştiinţa publicului meloman, apropiindu-l de sala de concerte.
* ION DUMITRESCU
Clasic al muzicii românești, personalitate culturală de referință de la mijlocul veacului XX, compozitor, profesor, dirijor, muzicolog, scriitor, Ion Dumitrescu (1913 – Oteșani, jud. Vâlcea – 1996, București) a fost un reprezentant strălucit al artei naționale de anvergură internațională (membru corespondent al Institutului Franței – Académie des Beaux-Arts și al Accademia Tiberina din Roma).
„Majoritatea creațiilor lui Ion Dumitrescu au devenit deja pagini de antologie sonoră a muzicii contemporane românești, lucrări ca Suita a III-a pentru orchestră, dirijată în primă audiție de George Enescu, Preludiul simfonic, Concertul pentru orchestră de coarde, Simfonietta, suita din muzică de film „Muntele Retezat” înscriindu-se deja în circuitul artei universale.” (Viorel Cosma, Lexiconul „Muzicieni din România”, vol. II, Ed. Muzicală, București, 1999).
Premise și scurt istoric al clădirii
La final de secol XIX – Ministrul Instrucţiunilor Publice al României aproba înfiinţarea unui gimnaziu „clasic” sub conducerea profesorului Alexandru Teodoru, școală care-și începea activitatea în 7 septembrie 1891 în casele Angelescu. Necesitatea înființării acestui gimnaziu în orașul Râmnicu Vâlcea a fost generată de dezvoltarea vieții economice a urbei și ținutului care a dus la o cerință firească de oameni cu pregătire deosebită, cu știință de carte. Orașul Râmnicu Vâlcea era reședință de județ și reședință episcopală și avea, la acea vreme, o școală primară de băieți și una de fete.
Gimnaziul înființat a primit numele de Mircea Vodă (deși nu se știe cât timp a purtat această denumire) în onoarea ctitorului așezării, Domnitorul Mircea cel Bătrân, simbol al năzuințelor de libertate și dreptate ale poporului român. În 1899, prin Decretul Ministerial nr. 2533, se decide ca, pe viitor, gimnaziul să poarte numele de „Alexandru Lahovari”, în memoria redutabilului politician, jurist, publicist și poet (n. 16 august 1841 – d. 4 martie 1897), originar din județ.
Începutul veacului al XX-lea găseşte gimnaziul „Alexandru Lahovari” în vechiul local al Seminarului din curtea Episcopiei. Clădirea este improprie pentru o şcoală secundară, iar curtea Episcopiei nepotrivită pentru activităţile extraşcolare ale elevilor. De aceea, se formează o opinie tot mai puternică în rândul locuitorilor oraşului pentru construirea unui local propriu, opinie susţinută mai ales de profesorii şcolii, ce tânjeau după un local corespunzător în care să-şi desfăşoare munca, şi de părinţii elevilor care vedeau ameninţată sănătatea copiilor lor.
În urma numeroaselor intervenţii făcute de locuitorii oraşului şi de direcţiunea şcolii pe lângă prefectul judeţului, dr. Gh. Sabin, acesta hotărăşte în toamna anului 1906 să doneze terenul şi clădirea din strada Dorobanţi unde fusese odinioară o cazarmă militară, iar apoi spitalul oraşului, pentru clădirea unui local de şcoală. Tot în acelaşi timp se fac demersuri pe lângă Ministerul de Finanţe în vederea obţinerii unui fond de construcţii. Cu sprijinul financiar al lui N. R. Căpităneanu, Secretar al ministrului și al Ministrului Instrucțiunii Publice, Spiru Haret, planul noii clădiri este întocmit de arhitectul Nicolae Ghica-Budești, Șef al serviciului tehnic din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, iar în martie 1908, conform licitației publice, Inginerul Bălășan ia asupra sa lucrarea pe o suprafață de 1086 mp. Abia în 1909 se pune temelia viitoarei clădiri din Strada G-ral Praporgescu. Clădirea s-a construit pe vremea când nu se lucra încă în beton armat. Pentru consolidarea temeliilor, săpând până la 20 de metri pentru a pune fundațiile pe stâlpi mari de stejar, arși și îmbibați cu catran, s-a descoperit, la aprox. 17 metri adâncime, vechiul drum roman (Calea lui Traian). Lucrările au fost terminate în martie 1911, când noul loc de școală a fost dat în folosință.
În ziua de 12 octombrie 1913, în urma cererilor prezentate de profesorii gimnaziului şi de părinţii elevilor, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice comunică gimnaziului din Rm. Vâlcea, înfiinţarea cursului superior cu o secţie reală, completată cu o secţie pedagogică. Bucuria de a deschide porţi largi tinerilor care doreau să aibă o pregătire temeinică nu a durat multă vreme, deoarece încep pregătirile militare pentru primul război mondial şi toate fondurile sunt canalizate în acest scop. Printr-o lege specială, în 1914 se desfiinţează cursul superior. Sub ocupaţie austro-germană, oraşul Rm. Vâlcea, ca şi întreaga ţară, are mult de suferit. Comandantul german dă ordin să introducă limba germană în şcoală. O parte din şcoală este transformată în spital. Iar în timpul retragerii armatelor germane gimnaziul este jefuit având pierderi în valoare de 35.000 lei.
După război se simte nevoia de cadre în învăţământ şi de aceea la 1 septembrie 1919, gimnaziul din Rm. Vâlcea, ca şi altele din ţară, este transformat din nou în liceu. Transformarea gimnaziului clasic „Alexandru Lahovari” în liceu împlinea o dorinţă arzătoare a vâlcenilor. Acum se măreşte şi numărul claselor de la 8 la 12. Din lipsă de spaţiu şcolar, cursurile se fac pe jumătăţi de zile. De aceea se punea problema întregirii localului existent cu încă o aripă. După lungi chibzuieli, Ministerul aprobă, în 1921, devizul întocmit de arhitectul Anton Copetti în valoare de 49.010 lei. Lucrarea înaintează greu din lipsă de materiale şi mână de lucru, dar, în ciuda vicisitudinilor, ea va fi terminată. În iunie 1921, ia fiinţă în prima sală de la etajul aripei dinspre răsărit a liceului un muzeu de pictură şi sculptură cu numele de Paul Capelleanu. Colecţia cuprinde opere ale sculptorilor Georgescu, Paciurea, Iordănescu şi picturi de Theodor Aman, Verona şi Luchian – donate de Esmeralda Capelleanu. Colecţia a rămas în posesia şcolii până în ianuarie 1959, când a intrat în posesia muzeului din localitate.
În anul şcolar 1934 – 1935, Liceul „Alexandru Lahovari” este încadrat în categoria C. Acum se fac unele reparaţii la sala de laborator, întrucât grinzile se îndoiseră de greutate. A treia aripă dinspre strada Calea lui Traian, începe a fi construită în 1932 şi a fost terminată cu totul în 1937. Partea aceasta a clădirii este construită după toate cerinţele tehnicii moderne şi este de o soliditate deosebită. Ea cuprinde 4 săli de clasă, o încăpere subsol ce deserveşte Clubul Sportiv, o magazie pentru materiale sportive, o sală de educaţie fizică cu două vestiare, o cameră de baie, o cancelarie, şi la etaj o sală de festivităţi foarte necesară unui liceu. (Actual – Sala Lahovari, sala de concerte a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”). Lucrările au fost executate la timp, supravegheate de eforia şcolilor iar recepţia este făcută în 1941, de un delegat al Ministerului, Nicodim Ardeleanu.
De remarcat este şi faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial o aripă a clădirii liceului a funcţionat ca spital militar. În iulie 1944, liceul a fost vizitat pe neaşteptate de mareşalul Antonescu care s-a interesat de soarta răniţilor din acest spital militar aşa cum afirmă domnul profesor Nicolae Angelescu în „Memoriile unui om obscur”, publicată la Editura Adrianna, 2005.
În timpul celui de-al doilea război mondial, o parte din clădirea liceului a adăpostit un spital de răniţi. În anul 1955 s-au adăugat şcolii Medii nr. 1 încă 5 clase de elevi de la Şcoala Pedagogică şi 2 clase de la Şcoala de Comerţ, în urma desfiinţării ambelor şcoli. Elevii anului III şi IV de la Şcoala Pedagogică şi-au păstrat caracterul profesional, absolvenţii devenind învăţători. Din anul 1956 –1957 şi până în prezent, liceul a funcţionat cu clase mixte. Pe locul unde se găsea pe vremuri casa Scarlat Călinescu s-a amenajat în anul 1956 terenul sportiv de baschet al şcolii. Aici a funcţionat un timp şcoala de fete, iar între 1927 – 1930, Şcoala superioară de comerţ, care, desfiinţându-se, a vândut terenul Liceului „Alexandru Lahovari”.
Prin Ordinul Ministrului Învăţământului 242 din august 1959, Buletinul Oficial nr. 8 din 1959, Şcoala Medie nr. 1 primeşte denumirea de Şcoala Medie „Nicolae Bălcescu”, în memoria marelui revoluţionar care a copilărit pe plaiurile din apropierea oraşului Rm. Vâlcea. În anul 1960 este terminată lucrarea pentru încălzirea centrală a şcolii, începută în primăvară, iar în anul 1976 se termină construirea noii aripi de pe strada Praporgescu. Pentru o pregătire temeinică a elevilor, Şcoala Medie îşi măreşte durata de 12 clase în anul 1965 – 1966 şi ia denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu”. Din anul 1978, instituţia se va numi Liceul de Matematică – Fizică „Nicolae Bălcescu”, până la Revoluţia din decembrie 1989 care a adus o nouă schimbare în denumire – Liceul „Alexandru Lahovari”, iar din anul 1997 denumirea de „liceu” a fost înlocuită de titulatura de Colegiu Naţional.
Sala de festivități a găzduit, în perioada postbelică – Cinematograful Unirea. În anul 1995, sala Cinematografului Unirea este dată în folosință proaspăt înființatei atunci Filarmonici (de Stat) „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, aflată la început sub egida Consiliului Județean Vâlcea, preluată apoi, în anul 1999 de către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. În anul 2012, cu sprijinul Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea Sala Lahovari a beneficiat de o lucrare de reabilitare (reconstrucția scenei, lambriuri, noi scaune capitonate pentru public etc.)
Referințe bibliografice:
– Monografia Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” – 115 ani 1891-2006,
prof. Valeriu Lazăr, prof. Simona Ianc, prof. Mihail Voiculescu
– https://www.lahovari.com/istoric/
– http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Lahovari
